Cine suntem
Kids’ Lab – Chimia distractivă!
Kid’s Lab este un program educațional interactiv, lansat de BASF, care urmărește să stârnească interesul copiilor cu vârste între 7 și 12 ani față de știintele naturii. Între aceste științe chimia ocupă un loc central și copiii sunt implicați în experimente interesante pentru a căpăta cunoștințe de bază în acest domeniu într-un mod plăcut și memorabil.
Proiectul a fost lansat în 1997 în Ludwigshafen, Germania, derulându-se în prezent în peste 35 de țări în care 503,000 de copii și tineri au descoperit lumea fascinanta a chimiei prin intermediul acestor experimente.
Temele centrale ale experimentelor sunt apa și nutriția sănătoasă, ceea ce le permite micilor cercetători să înțeleagă rolul important al chimiei în viața noastră de zi cu zi. În cadrul celor trei experimente interesante care vizează apa copiii invață cum să curețe apa murdară; cum să ajute la păstrarea apei în sol, pentru agricultură, mai ales în zonele secetoase; și cum să facă diferența între acizi și baze în cadrul unui experiment memorabil din punct de vedere vizual. Cât privește nutriția, cele două experimente dedicate acestei teme au ca subiect detectarea cantității de vitamina C și a metaboliților secundari (pigmenți) din fructe și legume, sub sloganul "Mănâncă un curcubeu". Experimentele referitoare la nutriție sunt disponibile doar la Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor.
Copiii participanți realizează aceste experimente în conditii de mini-laborator, independent dar sub supravegherea atentă a unor profesioniști. Astfel, copiii se familiarizează cu modul de lucru într-un laborator de chimie și învață metode științifice precum măsurarea, observarea sau documentarea tehnică. Toate experimentele realizate sunt inofensive.
În 2017 vom continua să adăugăm noi experimente celor existente. Urmărește-ne pe pagina Facebook pentru a fi la curent cu lansarea noilor experimente, precum și pentru a afla mai multe despre domeniul fascinant al chimiei.
Locatii
În România experimentele Kids’ Lab se desfășoară în două locații, ambele aflate în Buucurești:
- Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, Str. Polizu nr. 1-7 (experimente organizate în fiecare vineri);
- Casa Experimentelor, Calea Vitan 242 (experimente organizate la cerere);
Cele doua laboratoare special amenajate pentru copii au capacități maxime de 30 și respectiv 20 de locuri. Copii sunt supravegheați de personal de specialitate. Un experiment durează 45 de minute.
Contact
Pentru înregistrări la Kids’ Lab la Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor vă rugăm trimiteți un email la todascacristina@yahoo.com
Pentru înregistrări la Kids’ Lab la Casa Experimentelor, vă rugăm trimiteți un email la office@casaexperimentelor.ro
Dacă doriti mai multe informații, altele decât privitoare la înregistrarea pentru experimente, vă rugăm sa ne contactați la adresa : carmen.turcu@basf.com
Important: Participarea la atelierere Kids’ Lab desfășurate la Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor este gratuită. În ambele locații participarea se face doar cu programare.